Dansul ca forma de exprimare

Dansul este o formă de comunicare: între tine şi corpul tău, între tine şi ceilalţi oameni. Este o comunicare nonverbală, spontană, ceea ce implică participarea atât a conştiinţei cât şi a subconştientului, o comunicare într-o situaţie destinsă, securizantă, pe care o creează ritmul muzicii şi convenţia socială care asociază dansul cu momente de divertisment, de "distracţie". De aici rezultă două motive pentru care dansul are funcţie terapeutică şi totodată două rezultate terapeutice, care în cadrul terapiei prin dans se susţin reciproc.
Primul este că dansul reia contactul conştient cu emoţiile stocate la nivel somatic de-a lungul vieţii. Emoţiile puternice care nu sunt exprimate în momentul trăirii lor de către fiinţa umană se păstrează sub forma unor tensiuni musculare la nivelul acelor părţi ale corpului legate simbolic de situaţia trăită. Dansul solicită mult mai multe grupe de muşchi decât activităţile obişnuite. Prin dans, încercând să devii mai expresiv, descoperi din nou, ca un copil, posibilităţile uitate ale corpului tău şi conştientizezi acele tensiuni de mult uitate.
Al doilea este că dansul îţi impune acea stare de joc , de liber acces pe tărâmul imaginaţiei, unde totul este posibil prin improvizaţie, unde problemele îţi apar mai altfel, unde stereotipurile şi blocajele se pierd în varietatea posibilităţilor (un prim pas spre rezolvarea conflictului intern), şi acea stare de deschidere spre ceilalţi (primul pas spre rezolvarea conflictului cu celălalt).
Aceste două rezultate, la care terapiile verbale se străduie să ajungă prin interviuri lungi, sunt puncte de plecare în dans. Ceea ce îi lipseşte dansului pentru a avea efect terapeutic este centrarea pe problemă (de obicei dansul " te face să uiţi de griji", pentru că îţi propui să nu te gândeşti la ele când dansezi), care este realizată în folosirea terapeutică a dansului prin analiza verbală a mişcării.
Dansul este manifestarea Instinctului Vieţii (fie că i se zice Energie creatoare, libido sau bucurie de a trăi), în evoluţia sa către spiritualitate, către identificarea cu ceea ce este nemuritor. De aceea, exprimarea prin dans poate fi materia primă şi modalitatea de realizare a procesului de individuaţie.